Constantin Bellu si Supremul Consiliu in ancheta Securitatii (1951-1954)

Chiar dacă procedura de accesare, în scopuri ştiinţifice, a arhivei fostei Securităţi este una facilă, o anumită teamă faţă de aceasta este perfect justificată…
Istorie generala
Biografii
Politica
www.alinmarginean-bellu.ro
Constantin Bellu si Supremul Consiliu in ancheta Securitatii (1951-1954)
Editor: Alin Marginean

„Chiar dacă procedura de accesare, în scopuri ştiinţifice, a arhivei fostei Securităţi este una facilă, o anumită teamă faţă de aceasta este perfect justificată, din punctul de vedere al conţinutului documentelor, care reflectă o viziune evident strâmbă asupra realităţii, viziune pe care regimul comunist a încercat să o impună întregii societăţi. Nu este mai puţin adevărat că şi dimensiunile arhivei sunt de natură să imprime în sufletul cititorului anumite aprehensiuni: mi s-au adus, la sala de lectură a CNSAS, nu mai puţin de 33 de volume (totalizând aproape 10.000 de pagini!) referitoare la aşa-numitul «lot al francmasonilor», grup de persoane care l-a avut în frunte pe Constantin Bellu, cei în cauză fiind condamnaţi la ani mulţi de detenţie în anul 1953, dar şi două volume mai mici, cuprinzând urmărirea informativă individuală a lui Bellu, ulterior eliberării sale din detenţie (ca efect al graţierii intervenite în 1964)”.

(Alin L. Mărginean)

www.alinmarginean-bellu.ro
Constantin Bellu si redesteptarea Supremului Consiliu in exil (1969)
Editori: Alin Marginean                  Silviu Moldovan

„După ce sursa a spus acestuia obiectul vizitei sale (salutări de la David LEVY din Paris și că va primi pachete de la francmasonii din Paris), ing. BELLU s-a arătat amabil și atent cu sursa, spunându-i să-i transmită verbal acestuia la Paris, rugămintea ca să intervină la Ministerul Apărării Naționale din Paris și să obțină de acolo o scrisoare către Asociația Veteranilor de Război din RSR, prin care el, ing. BELLU este recunoscut personal de francezi ca veteran din războiul 1916-1919, întrucât a luptat pe front sub comanda română și franceză, sub comanda Mr. Francez VITRY, care i-a făcut și o caracterizare, în calitatea ce o avea atunci, de ofițer (sublt., lt., cpt.), fiindcă cei din Asociația Veteranilor din Război, nu-l recunosc ca veteran deoarece nu a luptat în cel de-al 2-lea război mondial, pe frontul din Vest. El a dat sursei fotocopiile a 2 brevete de decorații „Coroana României” și „Steaua României” din 1917, ca sursa să le dea lui David LEVY și pe baza lor și a unei alte fotocopii de pe caracterizarea ofițerului francez, LEVY să obțină de la Min. Apărării Naționale francez, acea recunoaștere de veteran. El susținea că o astfel de recunoaștere i-ar crea anumite avantaje materiale personale”.